În luna cadourilor, când mirosul de madarine (sau clementine, după preferinţe) şi prăjituri cu scorţişoară, cozonac fierbinte şi ciocolată caldă aburind pe mese aduce împreună cu micile bucurii împachetate în cutii colorate cu fundiţe nu doar atmosfera, ci întreaga sărbătoare a Crăciunului în casele noastre, singurul mod de a amplifica magia de care avem parte este acela de a da mai departe.

Aşa cum sărbătorile se apropie cu paşi mari, fericirea poate fi împărţită în cutiuţe care vor fi primite cu cele mai sincere şi inocente zâmbete. În împrejurimile Iaşiului şi chiar în oraş, în spatele unor ziduri gri pe lângă care am trecut inconştient poate de zeci de ori, sute de copii defavorizaţi încă nu ştiu ce înseamnă Crăciunul, dar în această perioadă a sărbătorilor vor primi cele mai frumoase cadouri, care ascund înăuntru multă dragoste.

După cum v-am obişnuit, Asociaţia C.O.N. TOUR vă invită la cea de-a patra ediţie ,, Împreună pentru copii’’, unde pe data de 13 decembrie, la ora 18 va avea loc un concert acustic în Utopia Café. Evenimentul caritabil devenit deja tradiţie presupune ca invitaţii sau oricine doreşte pot dona jucării, hăinuţe sau sume de bani, ce urmează a se transforma în cadouri pentru cei mici. Bineînţeles, cei care doresc să doneze şi nu pot ajunge la evenimentul propriu-zis pot să aducă viitorul cadou la Casa de cultură Mihail Ursachi, inclusiv până pe 19 decembrie, sau pot contacta un membru C.O.N. TOUR ( 0747 906 726).  Vă aşteptăm în număr cât mai mare pentru a răspândi bucuria sărbătorilor!

(Visited 53 times, 1 visits today)